Onoarea moralitatea oamenilor superiori

'Tot mai multi oamenii nu-si mai respecta cuvantul, dar o fac sub pretexte dintre cele mai diverse. Eu urmaresc cu atentie reactiile mele si ale celor din jur, incercand sa inteleg de ce, uneori, e mai simplu sa infofolesti un adevar intr-o mie de scuze decat sa faci ce ai promis.Vad adesea persoane care se simt bine atunci cand iti promit ceva. Care simt ca devin dintr-o data mai importante atunci cand spun, raspicat “las’ pe mine!”, desi, la o ora dupa ce au promis ca vor rezolva ei ceea ce tu nu poti rezolva, isi dau seama ca ar fi o inutila bataie de cap sa se straduiasca sa si faca ce au zis ca pot face.Am primit de-a lungul timpului foarte multe promisiuni, din partea unor oameni carora nu le-am cerut nimic. Tocmai cei la are nu te astepti te pot ajuta iar cei la care nu te astpti niciin ruptul capului te lasa balta cand iti este lumea mai draga.A promite ceva, cuiva, este o datorie morala, de onoare. Cand ma depaseste, prefer sa spun… “Nu pot promite nimic.” sau, in cel mai rau caz, incerc sa aman promisiunea facuta. Ce relevanta are o promisiune? Cele mai importante lucruri: increderea si respectul. Increderea ca te poti baza pe acel om datorita promisiunii facute si sa nu ti promita… “marea cu sarea”, ci doar acele lucruri pe care stie ca le poate indeplini/respecta 100%. Vad la cei buni si eficienti ca nu-si iau vorba inapoi niciodata sau, atunci cand o fac, pentru ca nu intotdeauna poti realiza exact ce ti-ai propus, anunta din timp si restabilesc termenii unei noi promisiuni. Iar eu ma educ, in fiecare zi, sa invat sa spun Nu inainte de-a promite ceva ce voi dori apoi sa nu fi planuit niciodata in viata. Si sa devin mai atenta cu propriul meu cuvant, mai mandra de el, mai nobila in felul in care il folosesc si il daruiesc. Pentru ca e tot ce am mai de pret.In rest - detalii....'