joi, 18 februarie 2010

Visele erotice pe intelesul tuturor


Orgasmul in visele noastre

 Recent cineva.. a fost invitat la o emisiune tv. pentru a dezbate un subiect mult agreat de publicul telespectator, si anume - visele. La un moment dat, o tanara spunea ca a visat un sarpe si, imediat, a urmat intrebarea „ce inseamna ?” Sigur, ar fi putut sa-i spuna, asa... in mare ca, in cazul ei, fiind femeie, acesta era reprezentarea phalusului ; daca ar fi fost barbat „inseamna dusmani”. Nu ar fi putut face o greseala mai mare si, nici n-a facut-o. In interpretarea viselor cel mai dezastruos raspuns este cel transant, cum ar fi : copil mic inseamna necaz mare ! Problema nu este nici pe departe atat de simpla, si asta este valabil si pentru visele erotice, unde exista posibilitatea ca oamenii sa se creada homosexuali, lesbiene sau deviati sexuali, ei nefiind nici una dintre acestea. In mod general, aceste intrebari „naive” vin dinspre femei, mult mai imaginative, mai emotive, ele fiind si cele care viseaza mai mult, cca. 70% ; ele sunt si mult mai influentabile ; uneori, o interpretare simplista poate duce la rezultate profund negative, deviind comportamentul acestora intr-o situatie sau alta, functie de „interpretarea” data, simplu, ca o carte de vise si fara a analiza corect problemele emotionale si imprejurarile de viata ale celui care viseaza. Cat despre barbati, si ei viseaza ; si nu de putine ori au fantezii erotice, despre care vom vorbi mai jos.

„Telegraful nocturn”

Este gresit sa credem ca visele erotice se refera numai la activitatea sexuala din real. Fara sa intram in amanunte, pe care le puteti gasi in „Psihologia viselor”, vom aminti doar ca Sigmund Freud, parintele psihanalizei si initiatorul interpretarii stiintifice a viselor, spunea ca „visele ne arata propriile probleme emotionale prin simboluri. Interpretarea corecta a acestor simbouri fiind „cheia” raspunsurilor la aceste probleme”. Mai mult decat atat, Carl Gustav Jung considera ca visul reflecta unele aspecte ale vietii omului, dar si posibilitatile lui. Daca este clar ca nu trebuie sa luam visul ca atare, ci trebuie sa-l tratam ca pe un simbol, de ce sa nu incercam sa descifram acest simbol, nu doar sa-i conferim valoarea altui simbol. Freud spunea ca „interpretarea viselor este magistrala care duce la cunoasterea inconstientului” ; in vis continutul latent al inconstientului este transformat in reprezentari acceptabile pentru constient
( incapacitatea de a face aceasta transformare produce visele anxioase sau cosmarurile ). Dorintele, aspiratiile, frustrarile si angoasele din constient isi gasesc in imaginile onirice - o compensatie si, prin urmare, rectificari esentiale. Iata de ce, aceste rectificari ( care se refera la viata reala ) nu pot fi corecte daca visul nu este interpretat corect. Sa rezumam : visul este „telegraful nocturn” care face „comunicari” din subconstient in constient, prin reprezentari asemanatoare realitatii, dar care se petrec in vis.


Jung versus Freud

Sunt cunoscute disputele Jung-Freud asupra calitatii libidoului ; controversa plecand de la felul cum era vazut acesta de cei doi ; Freud sustinea ca libidoul se refera numai la sexualitate, pe cand Jung il vedea ca pe o energie psihica libera, la care se putea adauga si sexualitatea, dar care putea cuprinde si alte sfere ale vietii reale ; observam ca Jung nu este adeptul libidoului ca fiind exclusiv sexual. Prin prisma acestor enunturi, putem spune ca visul erotic nu este cu nimic diferit de alt fel de vise ; dimpotriva, sexualitatea onirica nu face „comunicari” numai despre sex, ci si despre alte domenii ale vietii individului. Acesta este unul dintre motivele pentru care nu este bine sa acceptam doar interpretarea simplista ( „Auzi, fato`, ce inseamna cand visezi”... ), ci, daca vrem cu adevarat sa stim, sa consultam o persoana in masura sa faca interpretarea corecta a unui vis.


Fanteziile erotice si orgasmul in oniric

Se spune despre barbati ca au tot felul de fantezii erotice in vis si nu numai, dar si femeile au ; este adevarat ca , de multe ori, visele erotice sunt semnul unei vieti sexuale de intensitate scazuta, neregulata sau inexistenta, dar fanteziile erotice nu se refera numai la asta. De multe ori, motivul acestor vise este dorinta de a-si exprima masculinitatea, dorinta de a domina ( poate subalterni dezorganizati, poate o sotie prea autoritara sau o femeie la care „n-a putut ajunge” ) ; este posibil ca in viata reala sa simta o amenintare subconstienta asupra identitatii lor. Fanteziile erotice pot compensa unele dorinte refulate, nu neaparat sexuale. Este tot atat de adevarat ca daca visezi ca faci sex, s-ar putea sa cam fie nevoie de asta ! Daca visezi ca faci sex in public, asta poate sa insemne nevoia ta de afirmare in real, nevoia de a te face auzit si ascultat ; pe de alta parte, visul poate sa reflecte si parerea ta despre sex. Daca visezi nuditate, interpretarea n-are nici o legatura cu sexul, ea referindu-se la temeri, vulnerabilitate, dorinta de a fi bagat in seama, pe de-o parte ; iar pe de alta poate reflecta realitatea felului tau de a gandi si a te exprima liber. Multi barbati si unele femei au fantezii erotice onirice cu persoane de acelasi sex ; asta nu inseamna ca ei sunt homosexuali sau lesbiene ci ca in viata reala, isi simt amenintata ( cu sau fara motiv ) masculinitatea sau feminitatea. Mai pot avea astfel de vise si cei care in realitate nu sunt foarte siguri in relatiile sexuale. Daca un homosexual viseaza acest fel de relatii, visul poate fi doar reflectarea sinelui sau.
Orgasmele onirice se manifesta, in general, la barbatii pana la 20 de ani, iar la femei dupa 50 de ani. Adolescentii au asa-zisele „vise umede” despre care nu putem vorbi ca fiind interpretabile, intru cat ele intervin atunci cand ei isi refuleaza si inhiba dorintele sexuale, in realitate ; orgasmul in vis reprezinta in acest caz necesitatea eliberarii tensiunii sexuale. Pentru ceilalti orgasmul oniric poate reprezenta finalizarea cu succes a unei actiuni din realitate. Dar cine poate sa spuna cu siguranta „ce inseamna”, decat psihologul care imbina toate informatiile despre viata fizica, psihica, emotionala si spirituala a subiectului, pentru a da un „verdict” corect, pe baza caruia sa se faca schimbari, sa se ia decizii corecte, optime pentru subiect.


Ororile onirice

Multe dintre ororile pe care le viseaza oamenii ( unii trezindu-se oripilati de ce grozavii viseaza ) nu pot fi interpretate ca fiind reprezentarea unor dorinte sexuale refulate ; nici ca fiind vise anxioase sau cosmaruri ( ca mai sus : in acest caz, inconstientul transforma continutul latent in reprezentari „stiute” de constient, dar inacceptabile in realitate ) ; ele trebuie tratate ca vise interpretabile. Este cazul unei femei de cca. 38-40 de ani, care povestea disperata, cu lacrimi in ochi, ca a facut sex in vis cu un caine ! Dupa anamneza ( reamintire ) s-a descoperit ca visul era complet inofensiv ; dar situatia din realitate a persoanei respective era jalnica : singura, parasita de sot, fara rude sau copii, visul era reflectarea dorintei ei de afectiune, de tandrete, de devotament, de prieteni, nevoia ei de a nu mai fi singura pe lume si, abia apoi, viata ei sexuala nesatisfacatoare, cu parteneri ocazionali. Pornografia in vis poate spune ca persoana si-ar dori in realitate o viata sexuala aventuroasa, poate arata o nesiguranta in performantele sale sexuale, ori poate sugera anumite probleme de control, intimitate sau putere. Incestul in vis este reflectarea dorintelor sexuale nesatisfacute ; la adolescenti aceasta simbolizeaza intalnirea laturii lor infantile cu adultul din sine. Violul reflecta, pe de-o parte, repulsia fata de sex sau unele disfunctii sexuale si/sau dorinta de a fi dominat sau dominant, pe de alta parte, ceea ce nu este acelasi lucru. Si, ca sa vorbim despre lucruri mai „vesele”, sexul oral in vis poate sa reflecte dorinta de a da si a primi placere ( nu neaparat sexuala ) ; in acelasi timp se poate sa fie semnul unei energii creative debordante in realitate si o directie corecta in viata.


Organele sexuale - in vis

Erectia in vis poate fi o tensiune in timpul somnului, dar poate sa arate si o putere creativa si energii pozitive, in realitate. Daca visezi sperma, ea poate reflecta masculinitatea, fertilitatea, dar si progresul in real, un avans in viata zilnica sau depasirea unui obstacol. Sanii pot sa arate dependenta de parinti sau dorinta de rasfat, dar si teama de a deveni parinte. Visand vaginul, exista nesiguranta feminitatii sau poate fi semnul unei nevoi sexuale ; anusul in vis poate arata un sentiment de vinovatie sau generozitate, dar si emotii negative reprimate in realitate, fara legatura cu sexul. Penisul sugereaza putere, fertilitate, energie sexuala sau, vai, indoieli asupra comportamentului sexual. Testicule visand, aceasta poate insemna potenta si fertilitate, dar mai poate fi si imboldul de a actiona cu mai mult curaj pentru a obtine ceva in viata reala.


Generalitati

Visele erotice pot fi vise „aparente”, acelea in care dorintele sexuale reprimate in realitate, se exprima in oniric. Mai pot fi vise „simbolice” care, in general, sunt legate de influentele copilariei, in care, datorita parintilor prea severi, educatiei sexuale a copilului deficitara sau inexistenta, caz in care creierul codifica si transforma visele in simboluri : morcov, castravete, banana pentru femei si, orice „container” care poate reprezenta sexul femeiesc, pentru barbat. Simbolistica poate merge mai departe, astfel ca o scara, urcatul-coboratul poate fi simbolul actului sexual. Si alta categorie, visele „anormale” in care relatiile sunt nenaturale ; femeia se viseaza barbat sau invers ; sau are loc un act sexual cu doi parteneri de sexe diferite ori relatii sexuale cu animale. Sunt vise care nu arata deviatie sexuala, vise inofensive care inseamna doar lipsa de afectiune, lipsa de atentie din partea celor din jur, in viata reala.

Sa mai spunem ca interpretarea viselor este o problema foarte serioasa, care nu trebuie marginalizata sau vulgarizata si nici tratata cu indiferenta, ca fiind nesemnificativa. Toate visele - inclusiv visele erotice - „ne spun” ceva despre noi si despre calea de urmat.


( Avram R.)

 

d y e v e Copyright © 2009 Flower Garden is Designed by Ipietoon for Tadpole's Notez Flower Image by Dapino