Asumate..

In materie de perceptie vizuala exista cateva etape premergatoare. Suntem mai intai: * VAZUTI * AUZITI * INTELESI NU PUTEM SA NU COMUNICAM! Daca eliminam momentele in care suntem singuri, cam 70% din timpul nostru este ocupat cu comunicarea (constienti sau nu).

Je sunt dependenta de intimidate si nu ma mai satur de ea..:)..insa, mai avem si prieteni, cunostinte, amici , pana la urma nu traim singuri pe lume. Te suna o prietena, care abia asteapta sa-ti expuna o situatie prin care tocmai a trecut, iar tu o incurajezi, spunandu-i: “Hai, emotioneaza-ma! Povesteste-mi, ce s-a mai intamplat!”. Discutii diverse, cum a fost inselata de iubit, cum una dintre prietenele in care avea incredere i-a tras cea mai mare teapa din viata ei… 

Ori, mai ma suna un amic care ma roaga sa-mi dau cu parerea despre cum ar trebui sa nu-i fie afectata concluzia finala in legatura cu vreo femeie pe care avea totusi de gand sa o placa, iar eu ma trezesc ca sunt absorbita de propriile-mi ganduri apoi renunt la ele si incerc sa-mi dezvalui propria “intelgenta” clar mult mai mica decat a chipurilor sau vocilor din jurul meu. Apoi, subit, isi aduc aminte si de mine, despre faptul ca as avea de povestit si eu cate ceva, ma incurajeaza, tragandu-mi palma imaginara peste umar, uimindu-se despre faptul ca totusi raman constanta, cu aceeasi stare de spirit, si ca singura diferenta dintre mine si o alta femeie, ar fi ca sunt destul de incapatanata sa duc pana la capat aceasta stare permanenta de multumire fata mine insumi, indiferent de ceea ce ar apare mai pestrit prin toate zilele mele de pana acum si nu numai..:). Mai mereu mi-am verificat milimetru cu milimetru viata mea, si am ajuns la aceeasi concluzie, ca a meritat fiecare minut tot ce mi s-a intamplat. Nici nu-mi trebuie mai mult de zece minute sa ma lansez in propria-mi viata si sa verific daca am sters bine praful, dupa anumite amintiri neplacute.

De obicei, in fata adevarului, sau a unei versiuni mai precise a unor evenimente descrise de mine, cat mai natural cu putinta, oamenii rad, sau ma condamna, chiar si atunci cand sunt deschisi unor aspecte ale adevarului, pt. ca nu-si pot largi viziunea de a cuprinde dovezile mai mult sau mai putin coplesitoare pe care le aduc de cele mai multe ori, nu neaparat demonstrand ca am dreptate, dar pt. a intelege si ei, de ce am procedat intr-un anumit fel intr-o anumita situatie... Pana la urma, prieteniile false (asta o spun si lor..) dispar exact asa cum apar; doar cele bune rezista in timp, daca te si ocupi de ele, exact asa cum are nevoie un copil mic de ingrijire permanenta, asa este si cu prieteniile. Evident ca multe situatii reclama mai mult formalism decat altele, insa este posibil sa fii si relaxat si corect in acelasi timp. Codurile de baza personale iti pot permite sa te simti liber si degajat in orice situatie aplicand o singura regula: “Sa dam dovada de masura!”.
 
Asumand constient si cu simtul masurii, transgresarea codului personal, este un fel de a cocheta cu subintelesul, cu conotatia pe care o aduce fiecare intr-o anumita situatie, discutie, spunandu-le parca: “Vedeti, am spiritul de aventura si umorul cu mine in permanenta, pt. a ma distanta de toate barfele, maleficul si invidia din jurul meu, si cu toate acestea , pot fi una de a voastra!". Este o ironie poate, dar este privilegiul de apartenenta a mea, la un grup sau alaturi de alti oameni cu o anumita tipologie. Prestanta si demnitatea unui om nu mai depind de codurile vestimentare neaparat, si nici competenta nu se mai judeca in functie de aparente. 

Consider ca este important sa iti afirmi felul tau de a fi cat mai natural, in orice situatie, dincolo de fluctuatiile schizofrenice ale societatii in care traim la ora actuala. Gandind ca:“Eu sunt deasupra tuturor codurilor, pt. ca imi pot permite sa mi le creez...” si afisand acest “motto” fara prea multa ostentatie in placerea de purta discutii cu altii, apoi doar putina autoritate si cat mai multa feminitate,cam asta cred ca este filtrul magic al unei imagini personale, cat mai echilibrate si poate uneori purtatoare si de semnificatie pt. unii, lasand macar acea amprenta personala, sa incerci macar sa tinzi a fi un mic “mogul”, why not?...:))
 
Inainte de a pune bricheta pe masa si a trage un fum, mai privesc fotografiile inconfundabile ale aceluiasi Andrey Razumovsky..;)

;)