Despre iubire

" IUBIRE – sentiment platonic umanitar, delirant, superficial si care se exprima prin vocalizare repetata si isterica. Dialogul intre spiritualistici, mai precis spiritualistice, se opinteste intotdeauna in cuvantul iubire si se incapataneaza sa ramana acolo. Dialogul porneste de la simple ingaimari monologale, care incep cu invocarea incontinenta a sentimentului, prin pronuntarea in nestire a cuvantului “iubire”, uneori lungind in disperare ultima vocala, intr-o maiastra tipuritura ovariana, recte “iubireeeeeeeeee…… !!!”, si sfarseste apoteotic, prin intercalarea unor cuvinte si expresii cheie, gen: “iubirica”, “iubiroi”, "extaz spiritual de mozol",” pupu-ti ciocul tau divin”, “ohhhhhh Ingere......m-ai topitttttt.....:!” cu scopul evident de a-si ridica vibratiile personale, in asa fel incat, spiritualisticii iubareti sa se poata trezi in timp util si sa treaca in noua dimensiune…Iubirea infinita si neconditionata, fata de iubirea ordinara, bruta si evident finita, deindata ce este expectorata, pentru a putea fi legitimata ca sentiment valid, este asezonata de catre spiritualisticii cu sintagme axiomatice gen “Gandeste cu inima!”, “Totul este iubire”, “Dumnezeu este iubire”, “Iubirea infinita este singurul adevar. Tot restul e iluzie”(David Icke). 
Iubirea, dincolo de simpla verbalizare: “iubire, iubire, tranca-fleanca - mere acre..iubire, iubire.” este foarte rar pusa si in practica. Daca totusi se trece de la vorbe la fapte, atunci ea dobandeste niste particularitati, in functie de obiectul iubirii: 
a/ iubirea de sine este forma de iubire neegoista, cel mai des intalnita la majoritatea spiritualisticilor, indiferent ca sunt smecheri sau fraieri, pe considerentul ca ei, spiritualisticii sunt niste fiinte divine alese si perfecte, adevarate minuni ale lui Dumnezeu pe Pamant si ca au datoria divina sa se iubeasca si sa se venereze intai si intai pe ei insisi, caci nu-i asa!? , iubirea atrage iubire. Dupa ce-si executa numarul in fiecare dimineata, ca ardeleanu la oglinda: “frumos is, dashtept is, fuche-m-as!” si, daca prin absurd, le mai ramane niscai iubire nedigerata de catre propria lor persoana, atunci ei se mai milostivesc si o mai daruiesc si altora, de regula pisicilor sau cainilor vagabonzi. 
b/ iubirea de aproapele este genul specific de iubire care se manifesta diferit in functie de sex. Sa luam cazul femeilor spiritualistice bunaoara: deoarece socoteala de-acasa nu se potriveste niciodata cu aia din targ, interesul manifest pentru socoteala aproapelui, le transforma uneori pe unele spiritualistice din mame si sotii devotate in amante ideale. Cu cat “aproapele” isi largeste sensul, si aria de localizare, cu atat ele se metamorfozeaza si se alchimizeaza in ochii sotului si sunt dezmierdate cu apelativele de curvistine, tarfe, curve, curve ordinare, curvoaie, curve penale – iar pentru ca iubirea nu cunoaste granite - curve internationale - Desigur ca barbatii exagereaza intotdeauna, caci prostituatele, prezinta o particularitate interesanta, care le face sa se diferentieze net de spiritualisticele iubarete de aproapele, si anume aceea ca ele nu sunt niste parlite de idealiste. Cat despre barbatii spiritualistici, iubirea de aproapele este atat de tare-nfipta in gena lor, incat sintagma “gandeste cu inima”, nu functioneaza aproape niciodata. Ei, ca si femeile spiritualistice, nu sunt prea interesati la ce le-ar putea sluji creierul si prefera sa gandeasca cu alt organ impropriu gandirii, dar in orice caz nu cu inima. Daca spiritualisticele sunt selective si prefera sa daruiasca iubire, in special spiritualisticilor mai dotati - nu neaparat intelectual -, si cu tot dinadinsul maestrilor notorii, barbatii spiritualistici in schimb, din comoditate, o daruiesc in toate partile, in dreapta si-n stanga, sus-jos, inainte si-napoi, cui le pica, caci pana la urma nici nu mai conteaza daca e spiritualistica sau nu, tanara sa fie daca se poate… iar daca nu, merge si-asa! 
c/ iubirea de Iisus, impinge din pacate o parte destul de mica dintre spiritualisticii mistici in locuri special amenajate, fara sarma ghimpata si fara curent pe clanta, intr-un soi de hosteluri intarite, numite manastiri. Deindata ce-si iau adio de la toti banii si bunurile materiale daruite in prealabil manastirii, ei isi mai iau adio si de la libertate, caci, daca cimitirul se afla in incinta manastirii ei nu mai ies niciodata de-acolo, iar daca se afla inafara manastirii, mai ies doar o singura data, dar cu picioarele inainte, timp in care sufletul le tremura pe la poarta raiului sau pe la alta poarta, in cazul in care s-au dedulcit la traiul prost dar plin de tentatii din manastire. Acesti spiritualistici isi daruiesc intreaga viata si sufletul lui Iisus iar in unele cazuri de loc neglijabile, o parte a trupului si-o pun la dispozitia celor mai puternici sau mai mari in grad, in functie de nevoile de iubire personale, ale fiecaruia. 
d/ iubirea de Univers si pofta de Nirvana ii determina pe alti spiritualistici sa vanda tot si sa plece-n izmene pe calator ca sa practice yoga in vreo pestera sau in vreun ashram, de preferinta in India, unde, daca nu au sansa sa se integreze in absolut, mortificandu-si trupul si cotarcindu-si egoul, in mod sigur se dezintegreaza intr-o saracie si-o mizerie pestilenta si fara iesire… si se-ntorc acasa doar in izmene. Acest lucru insa nu conteaza pentru ei caci realitatea este maya, adica iluzie, la fel de adevarata sau falsa ca si absolutul.
e/ iubirea de Satan reprezinta un sentiment curat si nealterat de prejudecati si/sau morala si etica al satanistilor fata de Ucigaltoaca, si chiar daca el este mult mai sanguinar fata de cel al ganditorilor cu inima si cu o octava sau doua sub portativ, el se manifesta totusi ca un sentiment adanc si abisal, generator de vibratii joase Pentru a intelege mai bine manifestarea acestui gen de iubire va invit sa faceti urmatoarele modificari la textul initial : “”Gandeste dracului cu capul tau !” “Totul este iubire pe dracu !”, “Ohhhhhh Drace......m-ai topitttttt.....:!” si “Satan nu este iubire”. 
f/ iubirea de arginti, faima si putere este acea forma de iubire spiritualistica esentializata si puternic spiritualizata pe care o manifesta smecherii spiritualistici patalamati, fie religiosi fie laici si pe care o disimuleaza cu in ochii fraierilor spiritualistici de toate felurile, alchimizand-o in iubire neconditionata cu ajutorul unei tehnici, numita tehnica “sanchi” prin care iubitorul cu creier mai mult il face din vorbe pe iubitorul cu creier mai putin."