sâmbătă, 30 mai 2009

Heruvimul


 


Cand maica-mea in rarele ei momente libere se indura sa-mi povesteasca cate o povestioara frumoasa, tin minte ca pe cat de mult se lasa rugata de mine, pe atat de mult merita toata incapatanarea mea, pt. ca atunci cand incepea sa-mi povesteasca, atat de mult ma fascina, de parca toti Heruvimii se adunau pe umerii ei, formand o aureola atat de stralucitoare in jur, incat parca si infatisarea ei se transforma cu totul in ceva ce pt. mine reprezenta divinul.
Ma lua, si ma aseza pe genunchii ei cand ma vedea mai concentrata, ma mangaia pe par, alungandu-mi cate o suvita obraznica si incapatanata sa-mi stea numai pe ochii atintiti la toata mimica ei, si de fiecare data cand povestioara avea vreun punct mai culminant, eu maream doar ochii, in rest stateam nemiscata, nemiscata de tot. Cand vreun balaur sau monstru, isi facea aparitia in respectiva povestioara , ea observa imediat doar cum paleam, insa, reuseam destul de bine sa maschez teama din acel moment prin faptul ca nu scoteam niciun sunet, sau vreo miscare... Ea continua sa povesteasca fara sa-mi spuna nimic, doar ma mangaia mereu, si ma strangea la pieptul ei sarutandu-mi fruntea, tranferandu-mi din stralucirea si energia ei, transformandu-ma parca in acea clipa si pe mine, intr-un mic Heruvim.
Toate povestioarele ei, se terminau cu "..si au trait fericiti..paaaaanaaa..la..adanci batraneti.." binele intotdeauna invingea raul, si de fiecare data, fara sa uite sa-mi faca cu mana, eroul din poveste pleca in lumea sa de basme, iar eu eram miscata de-a binelea, multumind mamei pt. ca povestioara ei avea "happy-end", si fericita pana-n panzele albe, o pupam si eu scurt pe obraz, zbughind-o si zbenguindu-ma in camera mea, de unde se mai aude parca si acum, doar ecoul inceputului de poveste " a fost odata...ca niciodata.."ce mi-a mangaiat multa vreme auzul si sper sa mi-l mai mangaie destul...
Intre timp am crescut, si din Heruvim am devenit un inger mai autoritar - :) , pt. ca in viata asta reala, de la vorbe pana la fapte, e un drum atat de lung si anevoios...Toate "marturiile" adunate pana acum imi demonstreaza ca pana si in Paradis, exista ingeri invidiosi, ce murmura de fiecare data cand un alt inger se coboara pe pamant, si se incapataneaza sa se tina scai dupa vreunul dintre noi, soptindu-ne pe la urechi: cand sa ne indragostim, cand sa spunem adio, cand sa acceptam sa spunem "pedepseste-ma viata pt. ca merit", cand sa spunem "acum traiesc"...cand sa stim, cum sa ne alegem cuvintele, cand sa fim fericiti, cand...Daca oamenii si-ar cunoaste numele propriului inger, atunci cand l-ar fi chemat, acesta ar fi sosit imediat, insa...cati vor sa-si cunoasca numele propriului inger..? Norocul unora, este ca mai exista si ingeri incapatanati, ce vin si nechemati, sa le stea alaturi mereu..Nice job, angel - thx! - ;)
 

d y e v e Copyright © 2009 Flower Garden is Designed by Ipietoon for Tadpole's Notez Flower Image by Dapino